CEZ Distributie becomes DISTRIBUTIE OLTENIA starting January 2017

Dupa mai mult de un deceniu pe piata romaneasca de energie, CEZ Distributie isi schimba denumirea in Distributie Oltenia. CEZ Distributie a fost operatorul de distributie a energiei electrice din regiunea Olteniei inca din anul 2005 asigurand alimentarea cu energie electrica a 7 judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea.

Partenerii nostri precum si consumatorii finali de energie electrica ne vor regasi cu numele social Distributie Energie Oltenia, si cel mai adesea sub sigla Distributie Oltenia, cu un logo nou nout. Celelalte date de identificare ale companiei, incluzand codul de identificare fiscala si numarul de inregistrare la Registrul Comertului vor ramane neschimbate. Operatorul de distributie a decis sa-si schimbe denumirea pentru a se conforma reglementarilor comunitare europene si celor nationale.*

Ramanem inima distributiei de energie electrica din regiunea Olteniei si un partener de incredere pentru comunitatea locala alaturi de specialistii nostri care aduc energie in viata a peste 3 milioane de persoane.

CEZ Distributie isi schimba doar denumirea si identitatea vizuala. Sub denumirea Distributie Oltenia, compania va continua proiectele de investitii majore in beneficiul consumatorilor de energie, implementand proiectele curente si dezvoltand unele noi. Echipa de specialisti a Distributie Oltenia va continua sa implementeze procesul de SMART Transformation si astfel sa introduca in era digitala procesul de distributie a energiei electrice in Oltenia. Investitia de 95 milioane de euro tinteste sa le ofere utilizatorilor de energie electrica servicii la standarde inalte de calitate si siguranta precum si posibilitatea ca acestia sa aiba un control sporit asupra consumului propriu.

Dincolo de investitiile in reteaua electrica vom continua sa investim si in potentialul uman prin sprijinirea educatiei unei noi generatii de energeticieni in cadrul programului “Ucenic electrician”. Acest proiect este dedicat elevilor a doua colegii tehnologice din Craiova, respectiv Pitesti, care s-au inscris la clasele cu profil de electrician de joasa tensiune.

Incepand cu ianuarie 2017, inima distributiei energiei electrice din Oltenia are o noua denumire si o noua infatisare: Distributie Oltenia, insa isi pastreaza crezul: distributia energiei electrice de inalta calitate.

 

*Despre Rebranding

Legea Energiei nr. 123/2012, Ordinul ANRE nr. 5/2015 precum si al treilea pachet de directive 2009/72/EC si 2009/73/EC solicita companiilor integrate intr-un grup din domeniul energiei sa faca separatia legala, functionala si contabila intre activitatea de distributie a energiei electrice si cea de furnizare a energiei electrice, respectiv de productie a energiei. Totodata, separarea are in vedere denumirea si identitatea vizuala a operatorului de distributie astfel incat sa se evite confuzia in randul consumatorilor ca urmare a asemanarilor dintre denumirile firmelor cu activitati diferite, care fac parte dintr-o companie integrata.  Reglementarile curente au drept scop dezvoltarea nivelului de competitivitate de pe piata de energie.

Despre Distributie Oltenia

Distributie Oltenia este operatorul de distributie a energiei electrice din sapte judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea. Compania asigura energie electrica pentru mai mult de 1,4 milioane de locuri de consum, aducand lumina in casele a peste 3 millioane de persoane din regiunea Olteniei.