Distributie Oltenia received two prizes at the Romanian Energy Awards Gala

Proiectele si actiunile derulate anul trecut de catre Distributie Oltenia (fosta CEZ Distributie) de a se transforma intr-o companie SMART si de a reduce pierderile din reteaua electrica au fost rasplatite in cadrul Galei Romanian Energy Awards organizata de The Diplomat Bucharest. In cadrul Galei, Distributie Oltenia a urcat de doua ori pe scena pentru a ridica premiul pentru “Initiativa anului in energie” si premiul pentru“Programul de eficienta energetica al anului”.

In cadrul Galei, dl Eugen Butoarca, Director Executiv si Membru al Directoratului Distributie Oltenia a declarat: ”Aceste premii ne onoreaza si ne obliga sa ducem la bun sfarsit obiectivele ambitioase pe care ni le-am setat odata cu demararea proiectului SMART Transformation si sa continuam sa depunem eforturi sustinute pentru reducerea pierderilor din reteaua electrica. Beneficiile pe care aceste proiecte le aduc se adreseaza in primul rand utilizatorilor finali de energie electrica pe care ii asiguram ca toate initiativele si proiectele noastre vizeaza confortul si satisfactia acestora.”

Premiul pentru Initiativa anului in energie a fost adjudecat de proiectul SMART TRANSFORMATION

Proiectul SMART TRANSFORMATION a fost premiat in cadrul Galei la categoria Initiativa anului in energie. Membrii de seama ai juriului au identificat in acest proiect un intreg proces de transformare a companiei care sa raspunda nevoilor in continua schimbare ale utilizatorilor de energie din regiunea Olteniei.

Programul presupune o investitie proprie de peste 95 de milioane de euro care va fi implementata pana in anul 2020 si se bazeaza pe o strategie solida de digitalizare, automatizare si tehnologii SMART cu scopul de a obtine o retea adaptabila si un management flexibil al acesteia.

SMART TRANSFORMATION propune un nou model de business in sectorul distributiei de energie electrica cu beneficii optime pentru client si operator:

  • operatorul de distributie obtine date mai valoroase despre retea si le foloseste mai usor in luarea deciziilor, alocand mai multe resurse analizei si diminuand timpul de administrare a documentelor fizice;
  • clientul se bucura de o calitate superioara a serviciului de distributie, tradusa prin: continuitate in alimentarea cu energie electrica, izolarea defectelor si limitarea pierderilor tehnice si non-tehnice, timp de raspuns redus in activitatile specifice ale operatorului (conectare, deconectare, reconectare, remediere deranjamente si incidente, activitatea de masurare energie etc.);
  • cresterea gradului de eficienta energetica.

Primul rezultat al acestor modernizari este chiar reducerea in 2016 a duratei intreruperilor inregistrate la mai putin de jumatate comparativ cu anul 2012.

Eforturile de reducere a pierderilor din reteaua electrica – rasplatite cu premiul pentru “Programul de eficienta energetica al anului”

Inca din 2013, Distributie Oltenia (fosta CEZ Distributie) a luat masuri pentru scaderea pierderilor din retea care ajunsesera la valoarea absoluta de 1,28 TWh iar in valoare relativa la 13,32%. In 2016, aceste pierderi totale in retea au atins o valoare minima istorica: sub 1 TWh (10,20%). Astfel, compania a diminuat semnificativ impactul consumului propriu tehnologic (CPT), iar acest lucru a fost remarcat si premiat.

Beneficiile reducerii CPT de la 13,32% la 10,20% se reflecta, in primul rand, in siguranta si calitatea energiei distribuite la consumator, mai putine intreruperi in alimentare, dar si crearea premiselor pentru investitii si mentenanta  mai eficiente in reteaua de distributie  fara a neglija optimizarea resurselor.

Aceste valori minime istorice ale CPT se datoreaza conceptului propriu de realizare a balantelor pe subzone de retea si a balantelor locale la nivel de post de transformare. Pe baza informatiilor obtinute din aceste balante, lucrarile de mentenanta si investitii au fost prioritizate si directionate in zonele cu pierderi ridicate. Un factor foarte important in acest proiect l-a reprezentat dedicarea echipei de implementare. Astfel, au fost concepute si implementate campanii de motivare si recompensare a angajatilor si un sistem de masurare a performantei individuale cu indicatori specifici reducerii pierderilor pentru toti angajatii companiei.

In acelasi timp, a fost finalizata actiunea de resigilare si securizare a tuturor grupurilor de masura din aria de operare si s-au adoptat o serie de masuri specifice cu impact direct in reducerea pierderilor tehnice, precum: politici tehnice noi, inlocuirea si rotirea a peste 300 de transformatoare in fiecare an, inlocuirea contoarelor de  inductie cu electronice, masuratori si  echilibrari de sarcina.

 


Despre Gala Romanian Energy Awards

Gala Romanian Energy Awards este un eveniment de elita si o platforma perfecta pentru recunoasterea, recompensarea si celebrarea succesului celor mai proeminente organizatii din domeniu. Pe baza informatiilor riguros cercetate si a unui juriu format din nume importante in domeniul energiei, evenimentul este unul de referinta in sectorul energetic.

Categoriile de premii ale Galei Romanian Energy Awards recunosc succesul remarcabil al firmelor, organizatiilor si persoanelor in proiecte si domenii de afaceri speciale, precum si implicarea generala in dezvoltarea climatului de afaceri al tarii. Acesta este un eveniment de mare anvergura, la care participa cei mai importanti reprezentanti ai guvernului roman, figuri reprezentative ale societatii civile si ale societatii civile din Romania, precum si ale comunitatii din sectorul energetic si resurselor naturale la nivel de varf.