Astazi 21.06, echipamentele telecomandate ale operatorului Distributie Oltenia au inregistrat in jurul orei 12:40 o avarie la linia electrica aeriana 20 kV Bailesti – Segarcea care alimenteaza localitatile Afumati – sat Boureni, comuna Urzicuta – sat Urzica Mare si sat Filaret.
In baza primelor verificari la fata locului, efectuate de catre echipele operative Distributie Oltenia s-a constatat un inceput de incendiu care s-a propagat spre cultura de grau din apropierea liniei electrice aeriene mentionate. In urma scanteilor cazute la sol, incendiul a afectat partial cultura de grau din apropiere.
Operatorul Distributie Oltenia a executat manevrele necesare pentru izolarea si remedierea incidentului, alimentarea cu energie electrica in conditii de siguranta fiind restabilita in aceeasi dupa-amiaza, in jurul orei 14:10.
In acelasi timp, a fost demarata analiza daunelor produse si au fost initiate demersuri pentru refacerea integritatii retelei electrice.
Operatorul Distributie Oltenia a dispus realizarea unei analize amanuntite in care vor fi stabilite masurile pentru evitarea unor astfel de situatii pe viitor.