Referitor la intreruperea in alimentarea cu energie electrica din zona centrala a municipiului Pitesti, operatorul Distributie Oltenia face urmatoarele precizari:

Astazi, 07 mai, in jurul orei 16:30, ca urmare a conditiilor meteo nefavorabile, punctul de alimentare subteran din care este alimentata zona centrala a Municipiului Pitesti a fost inundat. Acest fapt a determinat intreruperea alimentarii cu energie electrica a consumatorilor casnici si a Institutiilor Autoritatilor Administrative din zona centrala (Institutia Prefectului Arges, Administratia Finantelor Publice, Casa Cartii, Universitatea Pitesti – Corpul Central, Teatrul Aschiuta, Primaria Pitesti) – strazile Victoriei si Republicii.

Echipele operative Distributie Oltenia au intervenit prompt pentru remedierea deficientelor aparute, prioritatea fiind alimentarea consumatorilor in cel mai scurt timp.

Pana la ora 18:00, alimentarea cu energie electrica a fost reluata pentru majoritatea consumatorilor, echipele Distributie Oltenia depunand in continuare eforturi sustinute pentru revenirea la schema normala de functionare a instalatiei electrice si reluarea alimentarii cu energie electrica in conditii de siguranta a tututor locurilor de consum din zona.

 

07.05.2018