Distributie Oltenia spune povestea celor 16 interni din Arges, Gorj si Teleorman in cea de-a 3 a editie Electrician Junior

Incepand cu luna octombrie 2021, operatorul Distributie Oltenia se bucura de o echipa mai numeroasa si mai diversa. Suntem o sursa de inspiratie pentru generatiile viitorului printr-o noua editie de internship platit, Electrician Junior, iar anul acesta avem si noutati:
  • 16 Ucenici Electricieni vor face stagiul de internship in cadrul Distributie Oltenia
  • peste 10 absolventi Ucenic Electrician vor parcurge un internship platit la partenerii DEO
  • 2 fete din judetul Arges care vor pune in lumina performantele #lafeminin din domeniu
  • prima generatie de absolventi din judetul Teleorman care se alatura programului.
La 3 luni de la lansarea programului de internship platit, Electrician Junior, ii cunoastem pe cei 16 tineri pasionati de electricitate direct in mediul de lucru unde isi continua formarea in domeniu, sub indrumarea celor mai buni specialisti Distributie Oltenia. 

Echipa Electrician Junior Pitesti: pasiune si reusite #lafeminin

#UcenicElectricianlafeminin continua si prin cea de-a 3a editie Electrician Junior. Alaturi de 2 tinere absolvente ale Liceului Tehnologic Astra Pitesti, ducem mai departe conceptul lansat in 2021, dedicat participarii active a femeilor in aceasta industrie. 
Bianca si Elena, cele 2 protagoniste Electrician Junior din Pitesti, se bucura de ajutorul colegilor care le ofera tot sprijinul in vizitele pe teren. Din pasiune pentru #meseriaviitorului, cele 2 tinere profita de orice ocazie pentru a aprofunda cunostintele necesare unui profesionist in domeniu, participand la: demonstratiile unor inspectii tehnice, studiul schemelor electrice cu exemple din partea colegilor, dar si la vizite in statiile modernizate Distributie Oltenia. 

Echipa Electrician Junior Targu Jiu: „inveti cum sa ai incredere in colegii tai si cum ne putem ajuta reciproc pentru a ajunge la cele mai bune rezultate”.

Primul deranjament nu se uita niciodata. Electricienii Junior din judetul Gorj formeaza o echipa sudata, asa cum am aflat de la 2 dintre tinerii participanti, Denis Adrian si Ovidiu Ionut. Ei isi amintesc cu emotie momentul in care au participat la primul deranjament si au avut parte de toata instruirea necesara din partea electricienilor cu experienta: “Am fost foarte fericit datorita progresului pe care l-am facut!”
 
Plasarea scurtcircuitoarelor pe firele de bransament, dar si modul corect de a inchide sau deschide un separator sunt doar cateva din provocarile zilnice pe care tinerii le descopera alaturi de specialistii Distributie Oltenia. 

Echipa Electrician Junior Teleorman: o zi de internship începe ca un fel de excursie

Si in judetul Teleorman, vizitele pe teren incarca cu energie fiecare zi de internship in compania specialistilor Distributie Oltenia: „Pentru mine, fiecare zi este o zi a descoperirii. Momentele preferate sunt atunci cand ajungi la o lucrare si stii raspunsurile la intrebarile pe care le primesti de la colegi”, ne-a impartasit Alexandru. Si pentru ca participarea la primul deranjament este un moment important pentru fiecare tanar intern, lasam din nou povestea lui Alexandru sa ne poarte in lumea energiei: „Am vazut cum identificam sursa problemei din acel caz (lipsa de tensiune) - mai intai s-au verificat contactele din BMP la intrarea in disjunctor, dar pentru ca nu am gasit problema, s-au verificat in continuare si contactele la bransament, care erau imperfecte. Colegii au refacut contactele si totul a functionat ca nou. In acele momente eram cel mai atent, intrebam orice si eram bucuros fiindca totul s-a petrecut mai frumos decat mi-am imaginat”.
O alta amintire din „excursiile” pe teren vine de la Ionut: „Am trait cele mai frumoase clipe cand m-am considerat util si folositor in cadrul formatiei PRAM - am reusit sa descarc folosind laptop-ul evenimentele dintr-un releu de protectie tip F650. M-am simtit fericit cand am constatat ca totul a fost facut bine, iar colegii din formatie m-au felicitat si incurajat”.
 
Programul Ucenic Electrician, dar si internship-ul Electrician Junior continua sa pregateasca tinerii pasionati si transforma energia intr-o resursa valoroasa pentru viitorul specialistilor din domeniu.
 
Divizia Oameni si Brand