Distributie Oltenia demareaza un nou proiect pro verde cofinantat din fonduri europene in valoare de peste 43 de milioane de lei

Cu cel mai mare numar de prosumatori racordati la retea la nivel national, Distributie Oltenia isi extinde reteaua inteligenta, in beneficiul prosumatorilor si a celor 13 600 de consumatori de energie din Caracal si localitatile adiacente.
Proiectul care beneficiaza de fonduri europene importante si are in vedere modernizarea retelei de distributie si cresterea capacitatii de distributie a statiei de transformare 110/ 20 kV Caracal Vest pentru evacuarea energiei electrice produse de CEF*-uri.
Proiectul este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020, Axa Prioritara 6: Promovarea energiei curate si eficientei energetice in vederea sustinerii unei economii cu emisii scazute de carbon.
 
 

Care vor fi beneficiile consumatorilor/ prosumatorilor din Caracal si localitatile adiacente?

Cei peste 13 600 de consumatori de energie, casnici sau agenti economici dar si prosumatorii existenti si cei viitori din municipiul Caracal si localitatile adiacente (Draghiceni, Redea, Vladila, Dobrosloveni, Osica de Jos, Osica de Sus, Falcoiu, Dobrun, Rotunda) vor beneficia de:
  • reducerea intreruperilor accidentale in alimentarea cu energie electrica si a fluctuatiilor de tensiune;
  • cresterea sigurantei in alimentarea cu energie electrica prin identificarea si izolarea zonelor cu defect ca urmare a modernizarii instalatiilor Distributie Oltenia;
  • reducerea emisiilor de carbon prin asigurarea evacuarii energiei electrice produse de centralele electrice fotovoltaice racordate la statia Caracal Vest (aproximativ 12, 7 MWh).

Ce va realiza Distributie Oltenia prin acest proiect?

Operatorul de distributie vizeaza prin implementarea acestui proiect:
  • reducerea timpului in realimentarea cu energie electrica a consumatorilor;
  • cresterea semnificativa (cu 80%) a capacitatii de transport si distributie a energiei electrice produsa de centralele fotovoltaice (cu o putere de 7 MW) precum si cresterea capacitatii de racordare de noi prosumatori la reteaua DEO.
Totodata, cu ocazia acestei lucrari operatorul de distributie va avea in vedere si:
- inlocuirea totala a echipamentelor electrice din statia Caracal Vest;
- realizarea celei de-a doua cai de evacuare a energiei produse de centralele fotovoltaice prin inlocuirea retelei electrice aeriene 20 kV Caracal Vest - Redea 1 cu retea electrica subterana; 
- realizarea unui sistem modern de monitorizare, comanda, achizitie de date si supraveghere a tuturor echipamentelor din statia Caracal Vest prin integrarea in SCADA** a statiei;
- montarea de fibra optica pentru realizarea unei comunicatii in timp real cu statiile de transformare adiacente din zona (Caracal Nord, Caracal Sud, Studina).
- asigurarea posibilitatii de racordare de noi capacitati de productie a energie electrice din surse regenerabile (fotovoltaic, eolian, biomasa, microhidro, geotermic); 
- modernizarea/ realizarea a 11,29 km de linii de medie tensiune din care 4,10 km linii electrice aeriene si 7,19 km de linii electrice subterane.
 
Valoarea totala a proiectului este de 43.463.529,58 lei din care 31.538.861,77 lei reprezinta cofinantare din fonduri europene.

Ce alte planuri/ proiecte marca Distributie Oltenia urmeaza in judetul Olt?

Tot in zona Municipiului Caracal, Distributie Oltenia are in plan implementarea a 12 100 de contoare inteligente. Proiectul a fost depus pentru obtinerea de co-finantare din fonduri europene si este in curs de analiza la autoritatile competente. 
 
Divizia Oameni si Brand
 
 *CEF-uri – centrale electrice fotovoltaice
  **SCADA - SCADA este prescurtarea pentru Monitorizare, Control si Achizitii de Date (Supervisory Control and Data Acquisition) si presupune depistarea si gestionarea de la distanta a deficientelor in alimentarea cu energie electrica.