Distributie Oltenia si ADREM marcheaza un an de parteneriat in programul Ucenic Electrician si prezinta o zi de practica intre profesionisti

Formarea noii generatii de specialisti in domeniul energiei este o responsabilitate pe care Distributie Oltenia si-a asumat-o inca din anul 2016, prin programul Ucenic Electrician. Dupa ce, in 2022, Distributie Oltenia si ADREM si-au unit fortele in cel mai ambitios proiect de formare profesionala, parteneriatul se concretizeaza prin lansarea unui nou material video, inspirat de meseria viitorului: o zi de practica pe teren, alaturi de profesionisti. 

Distributie Oltenia si ADREM – parteneri in business, dar si pe teren, pentru pregatirea viitorilor specialisti

Tinerii inscrisi in proiectul Ucenic Electrician au nevoie permanent de modele care sa reflecte valorile si beneficiile unei meserii, precum cea de electrician. Lasam imaginile sa vorbeasca de la sine in cel mai nou clip, marca Ucenic Electrician, in care participam alaturi de elevii clasei a XI-a de la Liceul de Transporturi Auto Drobeta Turnu Severin la o zi pe teren, alaturi de profesionisti: https://bit.ly/3uVUbZi.  

„Misiunea noastra este de a produce un impact pozitiv in comunitate si de a ne implica in unul dintre pilonii care contribuie la dezvoltarea comunitatii - educatia. Ne preocupa foarte mult imbinarea partii teoretice cu practica, de aceea, alaturi de partenerii nostri suntem deschisi sa impartasim cunostintele acumulate in domeniu si sa le dam tinerilor posibilitatea de a lua contact cu tehnologiile de ultima generatie folosite de echipele noastre. Orele de practica sunt foarte importante, pregatind tinerii pentru o zi de munca, in calitate de viitori angajati in domeniu. Ii ajutam astfel sa constientizeze rolul esential pe care il avem in comunitate – acela de a asigura energia electrica consumatorilor nostri.”, Eugen Butoarca, CEO Distributie Oltenia.

„Ma bucur nespus de mult sa vad interesul pe care il arata tinerii ucenici pentru meseria de electrician! Cred ca este mai mult decat o meserie de viitor, este o profesie absolut esentiala pentru ceea ce vrem sa construim. Evolutia societatii omenesti si a planetei este strans legata de cea a domeniului energetic. Energia verde, resursele regenerabile si securitatea energetica vor fi o prioritate pentru mult timp de acum inainte. Ne face o deosebita placere sa fim parteneri cu Distributie Oltenia in acest program in care punem bazele viitorului, prin educatia tinerilor specialisti.”, Corneliu Bodea, CEO ADREM si Presedinte CRE.

Orele de practica – cel mai bun exemplu pentru elevii din programul Ucenic Electrician

Rescriem viitorul in energie cu fiecare activitate organizata in proiectul Ucenic Electrician. Orele de practica reprezinta baza solida pe care ucenicii isi pot construi intreaga cariera in domeniu. Tehnologia de ultima generatie nu mai este un mister pentru cei mai mici electricieni, care au ocazia sa inteleaga cum se desfasoara o zi pe teren in diverse conditii, participand la lucrari de nivele diferite de dificultate.

Alaturi de partenerii nostri cooptati in program la inceputul acestui an, ADREM si EnergoBit, continuam activitatile care ne aduc mai aproape de o noua generatie de profesionisti in domeniul energiei.

Divizia Oameni si Brand