Operatorul Distributie Oltenia a incheiat la finalul lunii februarie unul dintre proiectele cofinantate din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin POIM 2014 – 2020 care a debutat in anul 2022 si prin care a crescut capacitatea de distributie odata cu modernizarea Statiei de transformare 110/20/6 kV Ocolna, pentru evacuarea energiei electrice produse de centralele fotovoltaice din zona.
Prin strategia sa de dezvoltare, Distributie Oltenia isi propune sa imbunatateasca nivelul de siguranta in distributia de energie electrica si sa reduca pierderile de energie.
Viziunea Distributie Oltenia este de a deveni o companie moderna, flexibila si capabila sa raspunda oricaror provocari pe care le ridica evolutia tehnologiilor in distributia energiei electrice, in acelasi timp satisfacand cerintele consumatorilor.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Cresterea gradului de siguranta in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor si imbunatatirea conditiilor tehnice de preluare a energiei produse din surse regenerabile si evacuare in Sistemul Energetic National (SEN);
- Reducerea Consumului Propriu Tehnologic (CPT) prin inlocuirea echipamentelor existente cu echipamente moderne, fiabile cu costuri de intretinere reduse si eficiente din punct de vedere energetic: transformator putere, iluminat exterior si interior, incalzire/climatizare, inlocuirea releelor existente cu terminale numerice cu consum redus;
- Cresterea capacitatii de preluare a viitorilor producatori din surse regenerabile (zona avand un potential ridicat din punct de vedere al producerii energiei electrice utilizand radiatia solara).
Beneficiile consumatorilor:
- Cresterea eficientei energetice si a calitatii energiei distribuite consumatorilor;
- Asigurarea continuitatii in alimentarea cu energie electrica a tuturor consumatorilor si prosumatorilor in conditii de calitate a parametrilor energiei electrice;
- Imbunatatirea starii tehnice a retelei electrice de distributie;
- Protectia impotriva interventiilor neautorizate si reducerea pierderilor de energie tehnice si comerciale;
- Reducerea numarului de intreruperi si a duratei acestora;
- Reducerea costurilor cu operarea si mentenanta;
- Reducerea pierderilor in reteaua de distributie, ceea ce va conduce la reducerea emisiilor de CO2.
Perioada de implementare a proiectului: 24 luni, respectiv intre 01.03.2022 si 29.02.2024, cuprinzand si perioada de desfasurare a activitatilor proiectului inainte de semnarea Contractului de finantare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Operatorul Distributie Oltenia continua investitiile in reteaua de distributie cu scopul de a reduce la minimum disconfortul creat consumatorilor din aria sa de operare.
Divizia Oameni si Brand
Data 19.03.2024