Incepand cu acest an, utilizatorii au acces la informatii detaliate despre consumul lor de energie, pot gestiona mai eficient datele contractuale si pot vizualiza clar istoricul de consum si masuratorile efectuate, prin intermediul Portalului DEO, disponibil la adresa: https://portal.distributieoltenia.ro/.
Platforma a fost conceputa pentru a raspunde nevoilor diverse ale utilizatorilor, fiind accesibila atat pentru consumatorii persoane fizice, cat si pentru reprezentantii utilizatorilor persoane juridice, furnizori de energie si agregatori.
Prin implementarea acestei solutii digitale, Distributie Oltenia isi propune sa optimizeze experienta utilizatorilor, reducand timpul necesar pentru accesarea si gestionarea informatiilor esentiale. Totodata, platforma contribuie la o mai buna eficienta operationala, eliminand necesitatea deplasarilor fizice sau a solicitarilor prin alte canale traditionale. Astfel, utilizatorii pot beneficia de un proces simplificat si rapid, avand la dispozitie un instrument modern care le ofera transparenta si control asupra consumului de energie electrica.
Pentru a beneficia de toate functionalitatile portalului, utilizatorii trebuie sa acceseze sectiunea „Inregistrare”, unde isi pot crea un cont personalizat. Odata inregistrati, acestia vor avea acces la un spatiu digital sigur, prin care pot accesa toate facilitatile si informatiile puse la dispozitie.
„Prin aceasta initiativa, ne reafirmam angajamentul fata de transparenta si inovatie in domeniul energetic. Dorim sa oferim tuturor consumatorilor nostri un instrument eficient, modern si intuitiv, care sa faciliteze monitorizarea si gestionarea informatiilor legate de consumul de energie electrica”, a declarat Eugen Butoarca, Director Executiv Distributie Oltenia.
Va invitam sa va creati cont si sa descoperiti avantajele oferite de noua platforma online, un pas important in digitalizarea si modernizarea serviciilor din piata de energie electrica.
Departamentul PR, Comunicare Interna & CSR