Va prezentam cel de-al patrulea raport de sustenabilitate al companiei Distributie Energie Oltenia si sa va invitam sa descoperiti proiectia anului 2020. Cand lumea s-a oprit, noi am continuat sa ducem energia mai departe si sa alimentam casele consumatorilor din zona operationala, iar atunci cand provocarile globale au fost din ce in ce mai vizibile, am accelerat cu incredere in directia schimbarii durabile si am ramas conectati cu oamenii din comunitatile noastre.
Rolul pe care il avem in societate este unul de importanta strategica, iar preocuparile noastre in contextul pandemiei generate de COVID-19 au fost strans legate de continuarea alimentarii cu energie electrica si de responsabilitatea pe care o avem fata de angajati, consumatori, parteneri si comunitatea locala. Masurile pe care le-am luat fara ezitare de la inceput ne-au ajutat sa reducem riscurile la minim: am fost primul operator de distributie a energiei electrice care a suspendat activitatea Centrelor de Relatii cu Utilizatorii, peste 50% din totalul angajatilor si-au continuat activitatea in siguranta, de acasa, iar colegii care au lucrat in teren au beneficiat de un mediu sigur. Am implementat un program consolidat de CSR, oferind sprijin real sistemului de sanatate, educatiei online si grupurilor vulnerabile. Investitia in proiecte de responsabilitate sociala a fost de 878,526 LEI.
Am integrat inovatia si digitalizarea in toata activitatea noastra: am avansat in implementarea proiectului de contorizare inteligenta din Craiova, prin instalarea celor 10.000 de contoare si prin echiparea a 32 de posturi de transformare, am testat noi solutii de automatizare si monitorizare a retelei de joasa si medie tensiune din judetele Teleorman si Dolj, in cadrul proiectului international SOGNO, am continuat investitiile in toate cele 7 judete in care ne desfasuram activitatea. Mai mult, la inceputul anului anuntam ca aproximativ 59 de milioane de EURO, din surse financiare proprii si co-finantare din fonduri europene vor fi investite in sectoare importante: contorizare inteligenta, modernizarea statiilor de transformare si a retelelor de joasa si medie tensiune, implementarea unui sistem avansat de management al distributiei (ADMS), a unui sistem avansat de management al activelor retelei electrice (AMS) si a unui sistem integrat SMART Grid Connect.
Totodata, am continuat sa investim in pregatirea elevilor din programul Ucenic Electrician, iar 19 tineri absolventi si-au inceput cariera alaturi de noi si de companiile partenere.
Anul trecut am facut trecerea de la obiectivele pentru o dezvoltare durabila la o strategie pe 10 ani, care va contura si mai bine eforturile pe care le facem constant pentru a raspunde provocarilor locale si internationale.
Va invitam sa accesati raportul aici.