Interventiile neautorizate in instalatiile electrice: consecinte si actiuni

 

Care sunt consecintele juridice si practice in ceea ce priveste interventiile neautorizate in instalatiile electrice?

Din punct de vedere legal, interventiile neautorizate in instalatile operatorului de distributie cu scopul sustragerii energiei electrice constituie o infractiune deoarece si energia electrica are o valoare economica, lucru specificat si in Codul Penal (art. 228).
Conform Legii energiei electrice si a gazelor naturale (art. 92) sunt reglementate pedepse atat pentru consumatorii care recurg la o astfel de practica, dar si pentru angajatii care o favorizeaza in mod intentionat.
Interventia asupra instalatiilor electrice de catre persoane neautorizate este strict interzisa. Aceasta interventie poate avea consecinte care afecteaza starea tehnica a instalatilor, inclusiv consumatorii de buna credinta prin:

  • Defectarea instalatiilor de distributie a energiei electrice;
  • Imposibilitatea utilizarii aparatelor electrice la capacitate normala din cauza nivelului scazut al tensiunii;
  • Fluctuatii de tensiune care pot duce la arderea electrocasnicelor;
  • Intreruperea alimentarii cu energie electrica;
  • Incendii generate de improvizatiile utilizate;
  • Electrocutare

Obligatiile consumatorului, mentionate si in Legea Energiei la art. 61, fac referire la suportarea de catre acesta a daunelor in cazul in care se aduc prejudicii furnizorului/ operatorului de retea, precum si la obligativitatea acestuia de a respecta clauzele contractuale. In caz contrar, se pot aplica penalizari sub diverse forme.

Ordinul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei nr.235 din 20 decembrie 2019 (art. 26) prevede rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice in cazul in care sustragerea de energie electrica de catre clientul final, este constatata prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Este important de precizat ca situatia in care o persoana executa sau foloseste instalatii clandestine fara acordul operatorului pentru a se racorda in mod direct la retea sau pentru a ocoli contorul, trebuie prezentata organelor de urmarire penala competente care vor lua masurile care se impun.

Care sunt pasii urmati de operatorul de distributie in cazul in care in teren se constata o suspiciune de consum fraudulos/ neinregistrat?

Daca exista un contract de furnizare a energiei electrice, operatorul de retea:

  • sesizeaza organele de cercetare penala;
  • intrerupe eventuala conexiune ilegala a locului de consum la reteaua proprie si ia masuri de inlocuire a instalatiei de racordare cu sisteme cu siguranta antifrauda marita;
  • dupa stabilirea vinovatiei clientului final prin hotarare judecatoreasca definitiva, intrerupe alimentarea cu energie electrica a acestuia, daca clientul final nu respecta conditiile de plata stabilite de instanta.

Daca nu exista un contract de furnizare a energiei electrice, operatorul de retea:

  • intrerupe alimentarea cu energie electrica realizata neautorizat;
  • sesizeaza organele de cercetare penala.

 

Ce urmeaza dupa constatarea suspiciunii de consum fraudulos/ neinregistrat in teren?

In situatia in care sunt identificate situatii de sustragere de energie si/sau consum neinregistrat, in limitele reglementate, Distributie Oltenia, prin echipe specializate, va apela la probe, inclusiv la inregistrari foto si/sau video ale misiunilor de control in teren.

Distributie Oltenia se angajeaza ca, in situatiile identificate (in care exista suspiciunea de sustragere de energie electrica sau in care a fost constatat un consum neinregistrat), sa efectueze expertiza grupului de masurare sau a elementelor grupului de masurare, dupa caz. Aceasta expertiza se realizeaza la un laborator independent care beneficiaza de certificare valabila. Laboratorul este ales de client dintr-o lista e, pusa la dispozitie clientului final non-casnic de catre Distributie Oltenia.

 

Cand se dispune deconectarea clientului si care sunt obligatiile impuse pentru reconectare?

Pentru situatia in care se intrerupe furnizarea de energie electrica ca urmare a nerespectarii contractului de catre client, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clientii finali prezinta urmatoarele explicatii pentru situatiile intalnite:

  • Intreruperea in furnizarea energiei electrice trebuie sa respecte obligatiile contractuale, iar daca se ajunge in aceasta situatie, costurile aferente deconectarii si reconectarii vor fi suportate de clientul final;
  • Pentru situatia in care se constata interventii neautorizate la instalatia operatorului de distributie sau a clientului pentru a se utiliza energie electrica in alte conditii decat cele contractate, operatorul de distributie urmeaza pasii legali pe care normele in vigoare ii impun;
  • Reluarea alimentarii cu energie electrica dupa intrerupere in situatiile mai sus mentionate se face conform standardului de performanta, asa cum este prevazut si in Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clientii finali.

Distributie Oltenia aplica regula mentinerii sub tensiune a locului de consum in cazul identificarii de situatii calificate drept consum fraudulos, respectiv consum neinregistrat, cu exceptia:

  • unor situatii de pericol iminent asupra persoanelor sau a unor bunuri, precum si pentru prevenirea sau limitarea extinderii avariilor ce afecteaza echipamentele energetice, in zonele de retea electrica sau la nivelul intregului sistem energetic national (SEN).

Masura deconectarii este aplicata numai pentru perioada necesara inlaturarii pericolului iminent identificat. Aceasta variaza in functie de gravitatea pericolului si tipul de avarie generat, operatorul de distributie facand tot posibilul pentru limitarea la minim a perioadei necesare efectuarii interventiei.

  • cazului in care clientul final nu are un contract incheiat cu un furnizor de energie electrica - se procedeaza la deconectarea imediata a locului de consum.

Legea energiei si a gazelor naturale 123/2012 explica prin articolul 61 alineatul 1 si 3 faptul ca daunele cauzate furnizorului din vina clientul trebuie suportate de acesta, mai ales in situatia in care acestea sunt cauzate de interventii asupra contorului de catre persoane neautorizate.